16 pacienți suferind de insuficiență cardiacă au fost tratați la Clinicco cu ajutorul implantului CCM

14 iunie 2021

La  puțin peste 3 ani de când am început aplicarea acestei terapii revoluționare în domeniul insuficienței cardiace la  Clinicco Brașov, anunțăm pacientul numărul 16 care beneficiază de Sistemul de Modulare a Contractilității Cardiace CCM (Cardiac Contractility Modulation).

Reamintim că acest sistem, ce face parte din familia dispozitivelor implantabile (stimulatoare si defibrilatoare cardiace) și care se implantează la fel de ușor ca acestea (o procedură de circa 45 minute, cu anestezie locală și o cicatrice de 3-4 cm subclaviculară, are însă un rol cu totul aparte.

Prin mecanisme complexe care includ ameliorări importante ale metabolismului calciului, fundamental în contracția celulei musculare cardiace, poate nu doar să amelioreze până la dispariție simptomele insuficienței cardiace, să reducă semnificativ spitalizările acestor pacienți dar chiar să își crească forța de contracție a inimii și, pe această cale, să crească atât speranța cât și calitatea vieții acestor persoane atât de chinuite de insuficiența cardiacă.

Insuficiența cardiacă este o entitate în plină afirmare tocmai datorită succeselor medicinii contemporane, care reușește să mențină în viață multe persoane bolnave ce în trecut decedau din cauza afecțiunilor cardiace. Dar această supraviețuire are adesea un preț greu de plătit: scăderea forței de contracție a inimii, care duce la ceea ce poartă numele de insuficiență cardiacă. Aceasta afectează în prezent milioane de oameni și are o mortalitate, la 5 ani de la diagnosticare, mai mare de 50%, superioară multor tipuri de cancer. Din diverse motive pacienții cu această afecțiune nu sunt conștienți de gravitatea bolii, confundând adesea lipsa sau ameliorarea simptomelor cu vindecarea și neluînd în considerare că, la fel precum un cancer, insuficiența cardiacă este o boală evolutivă.

Deși s-au făcut pași importanți în tratamentul insuficienței cardiace, soluția eficientă a lipsit până acum.

Apariția sistemelor de modulare a contractilității cardiace, care se implantează la fel de banal ca un stimulator cardiac, a adus o rază de speranță atât de dorită, prin posibilitatea de ameliorare sau chiar dispariție a simptomelor chinuitoare ale insuficienței cardiace dar și prin potențialitatea de a crește durata de viață a  acestor pacienți. Nu este o modalitate de ultimă resursă însă: indicația de implant presupune o fracție de ejecție de 20/25-40/45%. De remarcat eficiență deosebită a Sistemului de Modulare a Contractilității Cardiace pentru pacienții cu fracție de ejecție de 35-45%, care încă nu sunt atât de dramatic bolnavi și care încă nu au o terapie medicamentoasă eficientă deși pot avea simptome chinuitoare și prognostic nefericit.

”Suntem încă singurul centru din Europa de Est, după știința noastră, care practică acest gen de tratament. Toți pacienții noștri au avut o evoluție cardiacă bună și chiar foarte bună, excepțională chiar în anumite cazuri, iar procedura a fost extrem de ușor de suportat. Intervalul de 3 ani scurs de la primul implant și cele 16 proceduri ne permit să apreciem că se conturează un anumit grad de experiență care ne face mai mult decât entuziasmați de această metodă care e folosită demult în Europa și aprobată de FDA în 2019 în SUA cu titulatura de  metodă de maximă importanță în tratamentul insuficienței cardiace.” – Dr. Sorin Micu, Medic Primar Cardiolog, Doctor în științe medicale, Șef secție electrofiziologie și dispozitive implantabile.

    Solicită o programare

    Sau contactează-ne tu la numărul: 0268 445 544