Recuperarea cardiovasculară – Importanta kinetoterapiei si a medicului cardiolog

7 august 2018


Colegii noştri din secţia de cardiologie, dr. Oana Gornicioiu, medic specialist cardiologie şi kinetoterapeutul Călin Rusu vă povestesc în clipul de mai sus de ce este importantă şi necesară recuperarea pentru pacientul cu boli cardiovasculare precum şi care este rolul cardiologului şi al kinetoterapeutul în acest demers.

Ce înseamnă recuperarea cardiovasculară?

beneficii-kinetoterapie-recuperare-cardiovascularaConform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recuperarea cardiacă este definită ca ansamblul procedurilor şi intervenţiilor necesare pentru a asigurea celor mai bune condiţii fizice, psihice, dar şi sociale ale pacienţilor.

Recuperarea bolnavilor cardiovasculari a fost introdusă în România încă de la începutul anilor ’70 îndeosebi pentru bolnavii cu cardiopatie ischemică. Putem să menţionăm pacienţii post infarct miocardic, cu angină pectorală, pacienţii care au suferit intervenţii de by-pass aortocoronarian sau stentare.

Ulterior indicaţiile recuperării s-au extins şi în cazul pacienţilor cu patologie valvulară, cu cardiopatii congenitale simple. Putem astfel să menţionăm defectele de sept ventricular minore sau defectele de sept atrial, cu insuficienţă cardiacă cronică clasele 1-3 NIHA cu hipertensiune arterială sau cu arteriopatii ale membrelor inferioare.

Care sunt contraindicaţiile recuperării cardiovasculare?

Dintre contraindicaţiile recuperării cardiovasculare acestea sunt limitate şi fac referire în principal la fazele acute sau decompensate ale patologiilor. Decompensat înseamnă că boala se manifestă subit în urma unui dezechilibru. Putem să menţionăm astfel infarctul miocardic în faza sa acută în periocardite, miocardite, endocardite, insuficienţă cardiacă acutizată, hipertensiune arterială severă sau necontrolată, embolie pulmonară tromboflebită recentă sau aritmii ventriculare maligne.

Care sunt beneficiile recuperării cardiovasculare?

Majoritatea pacienţilor cu boli cardiovasculare consideră că doar tratamentele medicamentoase şi procedurile medicale la care sunt supuşi sunt singurele în a le rezolva problemele. Totuşi, kinetoterapia aduce beneficii de care pacienţii nu sunt conştienţi.

Dintre aceste beneficii este important să menţionăm: scăderea recuperarea cardiovascularaîn greutate, scăderea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale atât de repaos, cât şi de efort, scăderea nivelului de colesterol total, scăderea trigliceridelor, a LDL colesterolului, îmbunătăţirea HDL colesterolului, efecte antiaritmice, ameliorarea sensibilităţii la insulină.

Amintim şi îmbunătăţirea capacităţii de efort, efect hipoglicemiant, ameliorarea depresiei, reducerea spitalizărilor, a morbidităţii si a mortalităţii de cauză cardiovasculară.

Cum se stabileşte programul pentru recuperarea cardiovasculară?

În urma tuturor explorărilor clinice şi paraclinice efectuate de către cardiolog, kinetoterapeutul va putea ulterior să stabilească un program specific de recuperare şi de exerciţii kinetoterapeutice.

Programul de recuperare cardiovasculară este important şi obligatoriu pentru pacienţii care au suferit o intervenţie cardiacă. Acesta ajută la: ameliorarea funcţiei cardiace creşterea capacităţii de efort creşterea forţei şi rezistenţei musculare educarea pacienţilor şi a familiilor acestora asupra tehnicilor de efort, determinarea aritmiilor şi a unor modificări electrocardiografice care apar în timpul efortului.

Când se începe recuperarea cardiovasculară?

Pentru pacienţii care au suferit o intervenţie pe cord deschis recuperarea începe din prima zi după operaţie, în terapie internsivă. Vom efectua exerciţii uşoare din decubit dorsal, din şezut la marginea patului şi exerciţii de respiraţie care sunt foarte importante. A doua zi pe salon, pe lângă exerciţii ridicări de la marginea patului, mobilizări active sau pasive, vom face primii paşi urmând ca în ziua a 5-a deja pacientul să poată urca un etaj.

În cadrul recuperării cardiovasculare se vor efectua între 3-5 şedinţe săptămânal. Este nevoie de minim de 12 săptămâni pentru obţinerea efectului de antrenament. Odată obţinut se va creşte nivelul de efort progresiv, în trepte, prin creşterea intensităţii sau a duratei efortului. Ulterior, pentru a menţine acest efect de antrenament, se vor face minim 2 şedinţe săptămânale.

Durata totală a recuperării este undeva, aproximativ, de la 3 la 6 luni. O şedinţă durează între 40-50 minute cu o perioadă iniţială de încălzire. Acesta are rolul de a pregăti organismul pentru efort, prin exerciţii uşoare de încălzire timp de 10-15 minute.

Cum se desfăşoară recuperarea cardiovasculară?

Antrenamentul propriu-zis este pe bandă de alergare sau pe bicicletă ergometrică pacientul fiind permanent monitorizat. Se măsoară tensiune arterială, pulsul, urmărim EKG-ul, nivelul de oxigenare al sângelui. Se va încheia ora de recuperare cu o perioadă de revenire a organismului după efort. Aceasta durează 10-15 minute şi constă în exerciţii simple de relaxare.

Pe lângă pacienţii care au suferit o intervenţie pe cord deschis, la sala de recuperare pot veni şi pacienţi cu risc cardiovascular scăzut sau mediu, pacienţi cu patologie venoasă sau arterială, pacienţi care au suferit proceduri cardiologice intervenţionale, adică angioplastii şi pacienţii cu dispozitive implantabile.

    Solicită o programare

    Sau contactează-ne tu la numărul: 0268 445 544