9 decembrie 2020 / Autor: clinicco / 0 comentarii

Pacientul în vârstă de 60 de ani a suferit un infarct în urmă cu aproximativ o lună de zile, în timp ce se afla în afara țării. A fost tratat conservator, ceea ce înseamnă că a primit medicamente – nu i s-a implantat stent, nu s-a propus operație.

În urma infarctului, starea lui generală nu a fost foarte proastă. De menționat este faptul că oamenii se gândesc de multe ori că infarctul înseamnă să îți pierzi cunoștința, să cazi pe jos. Câteodată simptomele nu sunt foarte violente, foarte pregnante, dar leziunea se produce totuși. Consecințele negative apar în timp, în faptul că mușchiul inimii nu mai este irigat, apărând tot felul de disfuncții cardiace.

2 martie 2017 / Autor: clinicco / 2 comentarii

Aspirina in doze mici poate salva viata. Asta spun specialistii, care afirma ca medicamentul este folosit de secole in medicina, fiind cel mai utilizat in preventia bolilor cardiovasculare, eficienta fiind dovedita in numeroase studii clinice. Desi efectele terapeutice sunt evidente, ca orice substanta medicamentoasa are si efecte secundare, dar intr-un procent relativ redus.

23 noiembrie 2015 / Autor: clinicco / 0 comentarii

Primul contact cu aceasta specialitate a avut loc in familie. Problemele cardiace imi fluturau pe la ureche inca de pe vremea cand eram copil. In familia mea au fost probleme de sanatate pe partea de cardiologie…copil fiind am aflat prea repede ce inseamna un diagnostic cardiac…si poate ca atunci a avut loc conexiunea, atractia, curiozitatea.

12 noiembrie 2015 / Autor: clinicco / 0 comentarii

Totul a inceput joi, pe la 10 dimineata, cu o durere in piept. Eram la servici si nu am dat importanta foarte mare durerii si am stat asa pana dupa-amiaza pe la 5. Trecand prin parc, in drum spre casa m-am asezat pe o banca, ca simteam ca ceva nu e in regula cu mine, un vecin care tocmai trecea, m-a vazut si chiar mi-a spus ca nu arat prea bine si s-a oferit sa ma duca la spital, dar l-am refuzat si am plecat acasa, pentru ca ma tot gandeam ca e ceva trecator si nu are ce sa se